Te-ai închis într-o lume doar a ta. Afișezi putere și inspiri teamă. Ai reușit să câștigi respect. Ai uitat însă că oamenii se mai hrănesc și cu iubire, cu iubirea ce o oferă și o primesc. Te-ai obișnuit să crezi că ceea ce ne-ai lăsat să vedem este adevărul. Dar fiecare om are o mască, mai transparentă sau nu, iar tu ai masca ta. Te-am găsit în spatele ei, în spatele sprâncenelor încruntate, a replicilor aspre care deși cer răspuns, nu-l vor primi. Te-am găsit pe tine, omul din spatele vocii sobre, ochilor stinși, buzelor arcuite atât de profund spre bărbie. Credeam că sufletul tău este vid, că sentimentele ți-au fost furate pe rând în trecerea timpului, că ești ceea ce eu numesc un om gol, mecanizat. Și într-o clipă m-ai făcut să zâmbesc, să te descopăr pe tine, cea ce nu-mi închipuiam că (mai) ești, m-ai făcut să te iubesc!
Îți mulțumesc din suflet pentru că m-ai lăsat să te cunosc, pentru că mi-ai arătat cine ești și ce ești. Nu te mai pot asemăna nici cu piatra nici cu spinul când simt nevoia să te strâng în brațe. Iar ochii tăi, ei sunt cei ce mi-au arătat umanul ce părea să lipsească. Uscați și lipsiți de fericire, iată-i acum în jocul lacrimilor strălucind umezi și vii. Plângi și zâmbești, regreți și privești spre ce va fi. Ai câștigat respect. Acum însă, îți dăruiesc admirație și iubire. Te rog să ții minte că nu poți să decazi dacă îți deschizi sufletul, ci doar să dovedești lumii că meriți atât de mult... Deschide-te precum o carte și lasă-te citită! Ai atât de multe de oferit...Și deci, frumusețea chipului tău nu e altceva decât o oglindire a frumosului tău suflet. În ciuda anilor ce au trecut, mai ai un singur lucru de învățat: să te lași iubită!
Îți mulțumesc pentru faptul că mi te-ai arătat! Oh, Doamne...Ce o fi oare sub măștile ce le văd zi de zi? Ceva îmi spune să caut în esență și nu în aparență...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu