luni, 19 august 2013

Și-aș vrea...

Vreau un trup care să-ndure
Și-o inimă care să bată,
Un suflet care să mă fure
Și-o minte care mă mai ceartă.

Vreau să adorm preț de o viață, 
Să mă trezesc apoi copil,
Să-nvăț să văd și după ceață,
Să mă ridic din cel umil.

Mai vreau s-aud fără să-mi spună,
Să înțeleg și ne-nțelesul
Și într-o seară fără lună,
Să-nvăț să redescopăr mersul.

Vreau liniștea să îmi vorbească,
Să-nvăț să nu mai port ranchiună,
Cei ce mă știu, să mă cunoască!
Vreau să învăț să fiu mai bună.

Și vreau să mă întorc în vremea
În care am greșit, nebună!
Aș vrea să pot să schimb durerea
Cu o decizie mai bună.

Vreau să mă înțeleg pe mine,
Vreau să mai schimb câte ceva.
Aș vrea să-mi fie cumva bine...
Mă vreau departe, undeva...

Aș vrea să gust din fericire
Și să mă-mbolnăvesc de ea, 
Și împletită cu iubire,
Aș vrea să fie-o boală grea!

Și vreau ca ochii să-i deschid,
Să văd ce e în fața mea.
Nu vreau un suflet ce e vid,
Vreau o schimbare, vreau ceva!

Aș vrea să pot să cred în mine,
Să mă despart de pesimism,
Aș vrea să lupt să-mi fie bine,
Să mă hrănesc din optimism...

Și vreau și vreau atât de multe...
Măcar puțin de aș avea!!
Cei ce m-aud, să mă asculte:
Nu știți nimic din viața mea!!!

sâmbătă, 17 august 2013

Azi nu mai am nimic să-ți spun...

Azi nu mai am nimic să-ți spun;
Și n-am rămas fără cuvinte...
Încerc cumva să mă adun.
Nu simt nimic! Nu se mai simte...

Cuvintele sunt o avere.
Cu tine, doar le iroseam.
Acum, tu nu mai ai putere
S-aprinzi iubirea-n care-ardeam.

Nu vreau nici glasul să-ți aud.
Nu mă mai face să tresar. 
M-am transformat în omul surd
Ce te-nțelege mult prea rar. 

Nu pot să cred că nu mai doare,
Că mi-ai ajuns un cunoscut,
Când te iubeam atât de tare
Și te doream atât de mult...

Rămâi o simplă amintire
Și îți promit că într-o zi
Tu ai să mă iubești pe mine
Dar nu o să mă poți găsi.

O să-nțelegi atunci că timpul
N-a fost prea bine calculat
Și o să simți și tu-n tot trupul
Acel fior ce-i neschimbat.

Vei realiza că-n mână-aveai
O cheie spre iubirea ta
Dar ai scăpat-o când credeai
Că ești prea bun, tu, pentru ea.

Când tu vei suferi ca mine,
Eu nu am să te pot privi;
Nici nu știu de voi fi cu tine..
De-acum, mi-e teamă a iubi...

joi, 8 august 2013

Mi-ai lipsit și o să îmi lipsești...

    M-ai întrebat dacă te mai cunosc. Ți-am răspuns. Te-am mințit. Am încercat să fug de adevăr... Te cunosc la fel de bine ca atunci. Mi-am impus să te uit - mi-am jurat chiar că te voi uita-, dar nu am reușit să te șterg din amintiri, din gândurile ce aparțin prezentului și nu cred că voi putea să nu te am cu mine în viitor. Undeva în adâncul meu, mi-a venit să râd când m-ai întrebat dacă te mai cunosc și aș fi vrut să îți răspund, făcând apel la caracteristica-mi ironie, printr-o altă întrebare: Te-am cunoscut vreodată să pot să te mai știu acum? Adevărul este că nu sunt sigură dacă te-am cunoscut cu adevărat. Mi-am creat în minte o imagine a ta, te-am caracterizat după bunul meu plac, dar mi-e teamă că nu am habar cine ești. Credeam că te cunosc. Și chiar și așa...Nu ești un străin pentru mine, deși ar fi fost mai facil să fii unul...
   A trecut ceva vreme de când nu te-am văzut. Nu ți-am spus asta, dar mi-ai lipsit! Nu am avut curajul să te privesc în ochi și să îți spun cât de pustie a fost lumea mea după ce ai plecat. Trăiam pentru clipele acelea în care eram aproape și te visam al meu pentru totdeauna. Și brusc, am simțit că nu mai am pentru ce să trăiesc. M-am gândit că te vei întoarce într-o zi și m-am forțat sa-mi promit că dacă te voi mai vedea, îți voi spune adevărul. Acum, când te-am revăzut, mi-am pierdut și glas și cuvinte. 
    Îmi văd de drumul meu. Te eliberez. Ți-am spus că nu te cunosc și am mimat privirea aceea de: Cine ești? când inima se zbătea nebună în pieptul meu prea tânăr pentru iubirea ce sălășluiește în el. Am ales să trec pe lângă tine, ca pe lângă un străin, deși m-aș fi agățat de tine și te-am fi îmbrățișat cu o sete nebună, fiindcă fără să vreau să admit asta, pentru acest moment trăisem până acum. Mi-a fost la fel de teamă și acum ca și atunci. Nu am putut găsi în mine puterea de a te opri din drum, deși întreaga mea ființă urla nebună să te oprești. 
    Mi-ai lipsit și o să îmi lipsești. Te rog să mă ierți! Îmi pare rău că te-am mințit acum, dar și mai mult mă doare că te-am lăsat să pleci din viața mea. Îmi pare atât de rău...

marți, 6 august 2013

Îndrăgostită de noapte

   Iubesc noaptea! Liniștea asta ce nu o tulbură decât glasul gândurilor mele și degetele ce lovesc tastele cu o sete nebună, ea e cea care face noaptea să-mi fie confidentul ideal. Secretele mele sunt în siguranță acum, fiindcă ea le păzește cu prețul întunericului, iar când lumina îi curmă suflarea, într-o ultimă încercare, reușește cumva să șteargă totul, să pară că nu a existat vreodată. 
   Da! Recunosc! Sunt un om al nopții! Dar nu unul al nopților nebune, zgomotoase și dureros de reci, ci al celor de o pace cruntă sau de un romantism incurabil, un om al nopților în care, singur fiind, se aude doar corul naturii nocturne și vântul mă mângâie blând învățându-mi părul să danseze în timp ce trupul îmi vibrează, cuprins fiind de o stare ce nu poate fi conturată de cuvinte. 
   Iubesc noaptea pentru cerul ei senin și stelele ce-mi sunt martore tăcute și mă veghează strălucind slab, dar fără încetare, de parcă mi-ar jura mie - muritorului de rând- o prietenie pură ce mă îndeamnă să-mi deschid sufletul, să le vorbesc chiar și fără cuvinte, fiindcă ele vor fi mereu acolo, privindu-mă în ochi sau ascultându-mă de după un nor. Iubesc noaptea pentru luna ce veghează, mereu la locul ei, ca un paznic loial nelipsit de la postul său. Și o iubesc pentru lacrimile ce mă lasă să le vărs fără să urle în fața lumii durerea mea, ci acoperindu-mă, făcându-mă să par un nimeni în întuneric, un glas mut când urechile altora au adormit, obosite să mai audă, o umbră pierdută, dezlipită de sânul razelor de soare ce o țineau vie. Iubesc noaptea fiindcă oriunde aș fi, îmi aduce aminte de acasă și îmi dă timpul gândirii ce mă aduce mereu cu un pas mai aproape de cei ce i-am iubit, dar au plecat pentru eternitate,de cei pe care îi iubesc și nu mă mai știu, de cei pentru care mi-aș da viața dar în fața cărora am greșit, de cei pe care i-am părăsit, dar în preajma cărora aș fi vrut să pot fi mereu, de cei cărora le e atât de greu și eu nu pot să fac nimic să îi alin, de cei pe care mi-aș dori să-i întâlnesc și nu-mi permite destinul... Iubesc noapte pentru că, după ore în care mi-am purtat gândurile în trecut, prezent și viitor, mă aruncă negreșit în visul ce-mi promite un sincer Va fi bine! și face să pară atât de real orice gând al fericirii, în visul unde regăsesc aerul de care am nevoie să pot exista, aer ce e uneori mai pur și deseori greu de respirat, încărcat fiind de remușcări, amintiri care dor, clipe vii ale unui trecut ce l-aș fi vrut mort.
      Sunt iremediabil îndrăgostită de noapte! Aștept preludiul întâlnirilor noastre cu ochii ațintiți spre apusul ce pare să fie un bilețel alb, parfumat, însoțit de un trandafir roșu, prin care îmi cere negreșit să fiu acolo și să o aștept cu același fior, ca și ieri.

luni, 5 august 2013

Călăuzele nopții

Sunt îmbrăcate-n negru pur,
Mereu răvășitoare.
Își poartă pașii din azur
Prin fumul ce dispare.

Nu le e teamă de nimic
Și țin o torță-n mână,
Își cern destinul câte-un pic..
Nu vor nimic să spună...

Cu ochi albaștri, precum marea,
Descoperă întreg Pământul
Și noaptea, le auzi chemarea
Când lin le poartă însuși Vântul.

Își știu prea bine rostul lor
Și-n vis te-ndreaptă spre pieire.
Îți spun că tu ești muritor
Și casa lor e-n nemurire.

Sunt călăuzele ce-așteaptă
Ca pașii tăi să le urmeze
Și-n noaptea grea, întunecată
Lumini, din tine-or să creeze!


joi, 1 august 2013

Pactul

     Simt în mine o dorinţă amăgitor de dulce. S-a desprins cumva o flacără din infern şi în căutarea unui cămin în lumea pământenilor, a pus stăpânire pe trupul meu, pe mintea mea şi pe zbuciumatul meu suflet. Am început să urăsc, eu cea care nu ştia decât a iubi, a iubi necondiţionat, fără limite. În loc de iertare, acum mi-am găsit un aliat în indiferenţă, fiindcă doar ea mai promite că-mi va hrăni fiinţa întreagă. 
     Mă schimb... Pot să simt asta... E ca un vânt rece ce-mi străbate trupul, îmi îngheaţă mintea şi-mi mângâie sufletul privându-l de căldura flăcărilor ce l-au transformat în cenuşă.  Privirea mea nu mai e aceeaşi. Acum străpunge trupurile şi îngheaţă inimi într-un joc al seducţiei, aruncă venin şi citeşte destinul celor ce-ndrăznesc să se aşeze înaintea ei, perturbând imaginea eternă spre înainte, lipsită de regretul asupra a ceea ce paşii au strivit în urmă. Ochii îmi sunt mici şi întrebători; o capcană ce atrage curioşii spre a fi distruşi printr-o singură privire amplă a doi ochi căprui, ca o oglindire a întunericului, ce atunci când îşi revarsă întreaga lumină într-o deschidere fulgerătoare, aruncă veninul pur, ca o condamnare la teamă, durere, singurătate, amăgire şi fior.
    Aş vrea să pot găsi în minte puterea de a mă opri, dar mi-e teamă că e mult prea târziu. Deşi îmi e teamă să admit, m-am schimbat deja. Rămân însă cu o mână întinsă, o mână ce urlă după disperat ajutor! Îmi aştept salvarea, sperând doar că nu va veni prea târziu. Hrana de acum îmi e ca un drog şi îmi e teamă că atunci când voi simţi căldura salvării ce-mi apucă mâna, sufletul meu va fi deja iremediabil pierdut, iar eu, omul ce s-a reclădit din ură, mâhnire, teamă, indiferenţă şi tăcere, nu voi mai avea puterea de a mă schimba. 
    Ochii mei s-au stins. Tu însă mă cunoşti, îmi simţi bătăile inimii când nimeni nu mai crede în freamătul ei, îmi citeşti pe buze adevărul cuvintelor ce le rostesc, îmi ştii drumul paşilor fără să îţi spun unde plec, mă călăuzeşti în întuneric, îmi pui la picioare fericirea fără ca eu să strig să mi-o aduci,...

      Mi-e teamă că am făcut un pact cu demonul din mine... E prea târziu acum să-l mai dezleg. Te aştept! Refuz să cred că nu exişti! Mi-am impus să cred în venirea ta, în salvare! Şi te aştept în viaţa de acum şi-n toate cele ce vor mai urma de va fi să mai urmeze, că pactul acesta îmi ia suflarea şi mă distruge fără să-mi pot da seama, iar tu, iubire, eşti singura scăpare din infern!

Străinul perfect

Tu ai fi fost străinul perfect. Nu te-aș fi iubit și nu aș fi sperat.. Eu nu aș fi știut să ai vreun defect. Străinul meu perfect...c...