Naivitate

M-a purtat vântul în furtună
Și fără știre am ajuns
În lumea asta prea nebună
Care în suflet mi-a pătruns.

Mi-am pierdut gândul într-o clipă
Și am uitat cumva de mine.
Și mi-am dat seama de risipă
Când n-aveam cum să mai fiu bine.

Am învățat să nu mai cred,
Dar încă doare c-am crezut.
Îmi tot spuneam să nu mă pierd,
Dar fără știre, am pierdut.

Ca un copil am privit ochii
Ce mă mințeau atât de dulce
Și-acum nu pot să mă apropii
De-acel ceva ce mă seduce.

Și-s vii regretele în mine.
Doar timpul le va lua suflarea.
E simplu să te pierzi pe tine
Și mult prea greu să simți uitarea.

Secunde reci, minute grele...
Mă doare acum, dar recunosc.
Greșelile sunt ale mele.
Naivă sunt, voi fi și-am fost!

Sunt oameni

Sunt oameni care te doboară,

Sunt oameni care îți zâmbesc,

Sunt oameni care într-o seară

Distrug ce lunile clădesc.

Sunt oameni care cred în tine

Și oameni care te-au uitat,

Sunt oameni care stau la bine

Și când ți-e greu, au și plecat.

Sunt oameni care te ridică,

Sunt oameni care-ți mulțumesc,

Sunt oameni care-ți poartă pică

Și oameni care te iubesc.

Sunt oameni care-ți cer prea mult,

Sunt oameni cărora le dai,

Sunt oameni care n-au știut

Că ai pierdut și ce n-aveai.

Sunt oameni care au plecat

Când ai fi vrut să-ți fie-aproape,

Sunt oameni care n-au uitat,

Sunt oameni ce îi vezi prin pleoape. 

Sunt oameni care te-au rănit

Și alții ce te-au vindecat.

Cu oameni mulți m-am întâlnit

Și prea puțini ce i-am uitat.

Sunt oameni care se deschid

Precum o carte-n fața ta

Și oameni ce se pierd în vid

Când nu-i nimic ce-ar mai conta.

Eu sunt un om ce a greșit,

Ce a pierdut de-atâtea ori,

Sunt omul care s-a trezit

Și-a adormit plin de fiori.

Mai cred în oameni? Prea puțin...

Mai cred în mine? Zi de zi!

Sunt oameni care pleacă, vin...

Nu-i cert ce este, ce va fi...