Singură

Ca un copil am închis ochii
Și m-am speriat de umbra mea.
Tu ai fi vrut să te apropii...

Eu ți-am zâmbit de la distanță
Și ți-am trimis iubirea mea
Fără să-ți las și vreo speranță.

Am început s-alerg, nebună,
Pe drumul meu spre nicăieri,
Când tu-mi erai soare și lună.

Nu mi-a păsat de ce-am avut,
De ce va fi sau ce-a fost ieri,
Nu mi-a păsat de ce-ai crezut.

Eu știu c-așa am fost mereu,
Un om străin între străini
Și singurul creștin ateu.

Eu nu mă am decât pe mine,
În întuneric și-n lumini,  
Și voi spera că-mi va fi bine.

Și dacă plâng, îmi alin chinul
Și de-am căzut, eu mă ridic.
Sunt singură și-mi beau veninul
Turnându-mi zilnic câte-un pic.

Criminal

Sunt criminal în lumea mea

Și am ucis de-atâtea ori...

Să-ntorc trecutul aș mai vrea

Dar nu trăim de două ori.

Eu am ucis cu sânge rece

Atâtea vise și-amintiri

Și n-am crezut că timpul trece

Prin fața secilor priviri.

Și am ucis și sentimente...

Credințele eu le-am ucis. 

Nu poate-o lume să îndrepte

Tot ce-am ucis când am atins.

M-am transformat într-o secundă

Și am hrănit un monstru care

În întuneric se afundă

Și nu mai simte, nu-l mai doare.

Și am ucis chiar și speranța...

Și se zbătea, cerea-ndurare...

Doar într-o clipă i-am luat viața,

Mânat fiind de nepăsare.

Am ucis zâmbetele calde,

Când încă mai puteam zâmbi.

Și nu a mai rămas niciunde

Vreun gând c-aș mai putea iubi. 

Și am ucis fără să vreau,

Purtând cu mine lacrimi vii,

Când demonii mă copleșeau

Și mă-ngânau ai lor copii.

Un criminal plin de regrete,

Un criminal cu ochii goi, 

Un criminal ce-a vrut să ierte

Când crimele erau în toi.

Printr-o întâmplare

Te-am întâlnit printr-o-ntâmplare

Și n-am crezut că-l voi iubi

Pe-acel străin care apare 

Precum un vis în nopți târzii.

Mi-a trebuit numai o clipă 

Să te zăresc ascuns în umbre

Și-acum și sufletul îmi țipă

Că-i măcinat de urme sumbre.

Parfumul tău mă urmărește 

Și buzele-ți îmi cresc delirul.

Eu sunt copila ce iubește.

Tu - un străin ce-mi crește chinul.

Te simt pe piele și în gând.

Oriunde-s eu, te iau cu mine.

Vor trece zile, rând pe rând...

Și tu nu vei mai fi cu mine.

Printr-o-ntâmplare te-am găsit.

Nici nu știu cum de te-am pierdut.

Eu știu că vei fi fericit,

Dar sufletu-mi acum e mut.

Naivitate

M-a purtat vântul în furtună
Și fără știre am ajuns
În lumea asta prea nebună
Care în suflet mi-a pătruns.

Mi-am pierdut gândul într-o clipă
Și am uitat cumva de mine.
Și mi-am dat seama de risipă
Când n-aveam cum să mai fiu bine.

Am învățat să nu mai cred,
Dar încă doare c-am crezut.
Îmi tot spuneam să nu mă pierd,
Dar fără știre, am pierdut.

Ca un copil am privit ochii
Ce mă mințeau atât de dulce
Și-acum nu pot să mă apropii
De-acel ceva ce mă seduce.

Și-s vii regretele în mine.
Doar timpul le va lua suflarea.
E simplu să te pierzi pe tine
Și mult prea greu să simți uitarea.

Secunde reci, minute grele...
Mă doare acum, dar recunosc.
Greșelile sunt ale mele.
Naivă sunt, voi fi și-am fost!

Sunt oameni

Sunt oameni care te doboară,

Sunt oameni care îți zâmbesc,

Sunt oameni care într-o seară

Distrug ce lunile clădesc.

Sunt oameni care cred în tine

Și oameni care te-au uitat,

Sunt oameni care stau la bine

Și când ți-e greu, au și plecat.

Sunt oameni care te ridică,

Sunt oameni care-ți mulțumesc,

Sunt oameni care-ți poartă pică

Și oameni care te iubesc.

Sunt oameni care-ți cer prea mult,

Sunt oameni cărora le dai,

Sunt oameni care n-au știut

Că ai pierdut și ce n-aveai.

Sunt oameni care au plecat

Când ai fi vrut să-ți fie-aproape,

Sunt oameni care n-au uitat,

Sunt oameni ce îi vezi prin pleoape. 

Sunt oameni care te-au rănit

Și alții ce te-au vindecat.

Cu oameni mulți m-am întâlnit

Și prea puțini ce i-am uitat.

Sunt oameni care se deschid

Precum o carte-n fața ta

Și oameni ce se pierd în vid

Când nu-i nimic ce-ar mai conta.

Eu sunt un om ce a greșit,

Ce a pierdut de-atâtea ori,

Sunt omul care s-a trezit

Și-a adormit plin de fiori.

Mai cred în oameni? Prea puțin...

Mai cred în mine? Zi de zi!

Sunt oameni care pleacă, vin...

Nu-i cert ce este, ce va fi...