marți, 18 februarie 2014

...

      Timpul vindecă. Vindecă și cele mai adânci răni. Dar nu a învățat încă să facă asta fără să lase cicatrici. M-a vindecat și pe mine. Dar de fiecare dată când mă uit, îmi văd semnul de pe suflet care spune că a fost acolo rană adâncă. Tu în schimb, ai doar un semn pe orgoliul tău, prea fin ca să iți pese chiar și de existența lui, prea mic pentru a-ți da seama de greșeli, prea bine ascuns pentru a fi găsit și totuși prea greu de uitat. Ție ți-ar fi fost, dacă nu imposibil, mult prea greu să ai o cicatrice pe inimă. Asta doar pentru că inima ta nu este legată de suflet și nici de iubire. Ea există doar pentru a te ține în viață pompând frenetic sânge în vene. Uneori mi se pare că trăiești dar nu ai habar ce e viața. Nu știu cum poți face asta, dar se întâmplă să-mi doresc să pot fi ca tine, să nu simt, să nu cred, să nu sper, să nu lupt pentru lucrurile greu de atins și cel mai important să nu-mi peste.  Pentru tine, o ușă închisă e doar o ușă închisă. Pentru mine e o provocare și nu pot să nu lupt încercând să o deschid fiindcă mă obsedează să știu ce e dincolo de ea, însetată de răspunsul la întrebarea Ce ar fi dacă?. Vei rămâne cu sufletul curat și necunoscător. Dar degeaba va fi fin la atingere, fără urmele grele lăsate de răni, când va fi gol. Pe mine timpul mă va vindeca și mă va purta prin viață, fiindcă eu voi trăi, îmi voi „tatua” sufletul și-l voi îmbrăca în amintiri, fie ele și amare. Pe tine însă, timpul te va ucide.

Străinul perfect

Tu ai fi fost străinul perfect. Nu te-aș fi iubit și nu aș fi sperat.. Eu nu aș fi știut să ai vreun defect. Străinul meu perfect...c...