Sa ne jucam !

Sa ne jucam < de-a fericirea>!

Incepe tu prin a zambi!

Nu mica imi va fi uimirea

Cand fericiti noi toti vom fi.

Acum, sa credem in iubire

Si-n al sau farmec sa traim,

Sa ne gandim cu drag la vise

Si mai apoi sa le-mplinim.

Vreau lacrimi mii pe-a noastre fete,

Dar cu izvor in daruire.

Vreau fiecare sa invete

Sa ia, sa dea numai iubire.

Sa ne juucam<de-a fericirea>!

Sa ne jucam la infinit!

Si pura ne va fi privirea

Cand totul va lua sfarsit.

Justificare

        Obisnuiesc sa imi astern gandurile pe hartie. Ma linisteste, imi da speranta si putere, imi elibereaza sufletul de povara gandurilor pe care nu le pot impartasi. Atunci cand scriu, desi sunt doar eu cu mine, am sentimentul acela ciudat cum ca o intreaga lume m-ar strange in brate.
       Poate suna ciudat. Am doar 18 ani si prin randurile ce le scriu conturez un testament, un juranal si, de cele mai multe ori, o simpla scrisoare. Imi place sa cred ca lasitatea mea va fi intr-o zi uitata si iertata prin prisma descoperirii adevarului pur pe care l-am ascuns atat de mult timp in simple cuvinte. Am multe explicatii de dat pentru lucruri marunte si lipsite de sens poate dar si pentru greseli absurde pe care le-am gustat din plin. Ma vor descoperi cumva cei ce vor sti sa inteleaga  printre randuri, cei ce vor sti sa rasfoiasca o carte ce e mai mereu deschisa.


                                                                            Cu drag, 
                                                                                      Elenna.