Povești cu zâne

Am ascultat atât de multe

Și de la oameni ce-au uitat

Ce-a însemnat copilăria

Și ce era gândul curat.

Dar pentru cei ce țin în suflet

În gând, în minte și-amintire

Acele vii povești cu zâne,

Mai cred și astăzi în iubire.

Cei ce mai cred că fericirea

În lucruri mici a stat mereu,

Aceia sunt oamenii care

Vor mai zâmbi când va fi greu.

Povești cu zâne s-au mai scris.

Se vor mai scrie chiar și-acum.

Dar sufletele ce le-ar crede

S-au risipit cumva pe drum.

Obișnuiam cândva să credem,

S-avem speranțe și trăiri.

Acum suntem pierduți prin lume

Cu prea puține amintiri.

Dar într-o zi când o minune

Ne va trezi din somnul greu,

Povești cu zâne vor fi toate

Chiar dacă va fi și un zmeu.

Şi dacă ţi-aş spune ...

 
Şi dacă ţi-aş spune că mi-a fost dor de tine? Şi dacă ţi-aş spune că încă îmi lipseşti? Şi dacă ţi-aş spune că aş fi renunţat la tot, dacă şi tu ai fi simţit la fel?
    M-am minţit mult timp. Mi-am vândut iluzii şi le-am cumpărat prea grăbită de parcă ele ar fi fost drogul meu iar a mea dependenţă era clară. Şi mi-am dat seama că greşesc, că ascund adevărul chiar de mine. Dar nu am vrut să recunosc în faţa mea, în faţa ta sau în faţa oricui ar fi întrebat. Am avut nevoie de prea mult timp pentru a putea înţelege. Iar acum e mult prea târziu. Am greşit şi recunosc asta, doar că recunosc acum, deşi ar fi trebuit să recunosc atunci. 
    Uneori mă copleşesc amintiri şi glasul sufletului meu îmi şopteşte că ar fi vrut să fii aici... Iar când mă simt singură, nu vreau să fiu în altă parte decât în braţele tale şi spre tine aş alerga cu preţul ultimei suflări. Dar mai sunt deschise braţele tale pentru mine?

...

Doar așteptări

Nuanțe reci s-au așternut

Și doare cum n-a mai durut.

Dar sper că ți-e mai bine.

Eu am crezut atât de mult,

Însă n-am vrut și n-am știut

Ce ești tu pentru mine.

Și ce-am avut, ce n-am avut,

Și de am vrut și de n-am vrut,

Aș fi-mpărțit cu tine.

Dar când de-odată am căzut

Și când prea tare a durut,

Tu ai uitat de mine.

Și de la tine aș fi vrut

Atât cât știu c-ai fi putut..

Măcar să-ntrebi de mine.

Și-mi pare rău că am crezut

Și-am așteptat poate prea mult

Un lucru ce nu vine.

Și nici de vreau nu pot s-ascult

Că-mi este greu și e prea mult.

Sunt oamenii cu tine.

M-am transformat în omul mut..

Că aș fi spus, dar n-am putut..

Ai fost parte din mine.

Și pierzi acum ce-i de pierdut

Devine totul doar trecut.

Te minți că va fi bine!