Ca un copil am închis ochii
Și m-am speriat de umbra mea.
Tu ai fi vrut să te apropii...
Eu ți-am zâmbit de la distanță
Și ți-am trimis iubirea mea
Fără să-ți las și vreo speranță.
Am început s-alerg, nebună,
Pe drumul meu spre nicăieri,
Când tu-mi erai soare și lună.
Nu mi-a păsat de ce-am avut,
De ce va fi sau ce-a fost ieri,
Nu mi-a păsat de ce-ai crezut.
Eu știu c-așa am fost mereu,
Un om străin între străini
Și singurul creștin ateu.
Eu nu mă am decât pe mine,
În întuneric și-n lumini,
Și voi spera că-mi va fi bine.
Și dacă plâng, îmi alin chinul
Și de-am căzut, eu mă ridic.
Sunt singură și-mi beau veninul
Turnându-mi zilnic câte-un pic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Străinul perfect
Tu ai fi fost străinul perfect. Nu te-aș fi iubit și nu aș fi sperat.. Eu nu aș fi știut să ai vreun defect. Străinul meu perfect...c...
Foarte frumos!
RăspundețiȘtergereFelicitări pentru abordare! Simt ca nu esti singura, ai folosit cuvântul singur doar de două ori.Succes în continuare și creații pe măsura gândurilor!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru sustinere si apreciere! O zi frumoasa!
Ștergere