Acasă

De la fereastra casei mele
Privesc străină, pe ascuns.
M-apasă dorurile-mi grele
De ce a fost, de ce s-a dus. 

Arunc stângace o privere. 
Acolo locuiam cândva. 
E ușa-nchisă, fără știre, 
Am dezertat din casa mea. 

De peste drum mă uit pierdută.
Mi-e dor s-alerg prin casa veche. 
Am ochii uzi, privirea mută.
Îi aud șoaptele-n ureche. 

Îmi spune: „Ușa e acum deschisă!”
M-așteaptă să mă-ntorc acasă...
Mi-e trupul greu, ființa-nvinsă.
Este ceva ce nu mă lasă...

Pășesc timidă. Mă apropii. 
Mi-e greu să fiu și să respir.
Din cer iar cad agale stropii,
Iar eu simt ploaia fir cu fir. 

Și ca un hoț privesc prin geamuri.
Mi-aduc aminte cum eram. 
Zburdam prin ale vieții lanuri.
Și-mi scriam sufletul... Scriam...

Nu am curaj. Mă simt pierdută.
Dar ușa s-a deschis puțin.
Aș vrea să urlu! Mă simt mută...
De ce-am plecat? De unde vin?

Și fac un pas greoi în casă.
Sunt foile cum le-am lăsat.
Și un dor greu cu foc m-apasă.
Condeiul meu iubit, uitat...

Acum, după atâta vreme, 
Sunt iar în casa mea iubită.
Și mi-a dat timpu-atâtea semne...
Eu am fost rece, rătăcită.

Dar astăzi mă întorc la tine! 
După un timp prea lung, prea greu!
Acum te simt, te zbați în mine...
Eu ți-oi da glas, prin glasul meu.