Pactul

     Simt în mine o dorinţă amăgitor de dulce. S-a desprins cumva o flacără din infern şi în căutarea unui cămin în lumea pământenilor, a pus stăpânire pe trupul meu, pe mintea mea şi pe zbuciumatul meu suflet. Am început să urăsc, eu cea care nu ştia decât a iubi, a iubi necondiţionat, fără limite. În loc de iertare, acum mi-am găsit un aliat în indiferenţă, fiindcă doar ea mai promite că-mi va hrăni fiinţa întreagă. 
     Mă schimb... Pot să simt asta... E ca un vânt rece ce-mi străbate trupul, îmi îngheaţă mintea şi-mi mângâie sufletul privându-l de căldura flăcărilor ce l-au transformat în cenuşă.  Privirea mea nu mai e aceeaşi. Acum străpunge trupurile şi îngheaţă inimi într-un joc al seducţiei, aruncă venin şi citeşte destinul celor ce-ndrăznesc să se aşeze înaintea ei, perturbând imaginea eternă spre înainte, lipsită de regretul asupra a ceea ce paşii au strivit în urmă. Ochii îmi sunt mici şi întrebători; o capcană ce atrage curioşii spre a fi distruşi printr-o singură privire amplă a doi ochi căprui, ca o oglindire a întunericului, ce atunci când îşi revarsă întreaga lumină într-o deschidere fulgerătoare, aruncă veninul pur, ca o condamnare la teamă, durere, singurătate, amăgire şi fior.
    Aş vrea să pot găsi în minte puterea de a mă opri, dar mi-e teamă că e mult prea târziu. Deşi îmi e teamă să admit, m-am schimbat deja. Rămân însă cu o mână întinsă, o mână ce urlă după disperat ajutor! Îmi aştept salvarea, sperând doar că nu va veni prea târziu. Hrana de acum îmi e ca un drog şi îmi e teamă că atunci când voi simţi căldura salvării ce-mi apucă mâna, sufletul meu va fi deja iremediabil pierdut, iar eu, omul ce s-a reclădit din ură, mâhnire, teamă, indiferenţă şi tăcere, nu voi mai avea puterea de a mă schimba. 
    Ochii mei s-au stins. Tu însă mă cunoşti, îmi simţi bătăile inimii când nimeni nu mai crede în freamătul ei, îmi citeşti pe buze adevărul cuvintelor ce le rostesc, îmi ştii drumul paşilor fără să îţi spun unde plec, mă călăuzeşti în întuneric, îmi pui la picioare fericirea fără ca eu să strig să mi-o aduci,...

      Mi-e teamă că am făcut un pact cu demonul din mine... E prea târziu acum să-l mai dezleg. Te aştept! Refuz să cred că nu exişti! Mi-am impus să cred în venirea ta, în salvare! Şi te aştept în viaţa de acum şi-n toate cele ce vor mai urma de va fi să mai urmeze, că pactul acesta îmi ia suflarea şi mă distruge fără să-mi pot da seama, iar tu, iubire, eşti singura scăpare din infern!