luni, 29 iulie 2013

Întâlnire în vis

Dincolo de cer și stele,
S-a ascuns un zeu al nopții
Ce presară printre ele 
Chipul tău și voia sorții.

Și în vise mi te-aduce
Și m-obligă să te țin
Ca să-mi fie somnul dulce
Făr` al depărtării chin.

Soarele dușman îmi este
Fiindcă ochii mi-i deschide
Și-atunci zeul din poveste
După raze mi te-nchide.

Am s-aștept din nou apusul
Și-apoi noaptea să mă fure
Și-ți voi regăsi surâsul
Într-un vis din gânduri pure.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Străinul perfect

Tu ai fi fost străinul perfect. Nu te-aș fi iubit și nu aș fi sperat.. Eu nu aș fi știut să ai vreun defect. Străinul meu perfect...c...