Călăuzele nopții

Sunt îmbrăcate-n negru pur,

Mereu răvășitoare.

Își poartă pașii din azur

Prin fumul ce dispare.

Nu le e teamă de nimic

Și țin o torță-n mână,

Își cern destinul câte-un pic..

Nu vor nimic să spună...

Cu ochi albaștri, precum marea,

Descoperă întreg Pământul

Și noaptea, le auzi chemarea

Când lin le poartă însuși Vântul.

Își știu prea bine rostul lor

Și-n vis te-ndreaptă spre pieire.

Îți spun că tu ești muritor

Și casa lor e-n nemurire.

Sunt călăuzele ce-așteaptă

Ca pașii tăi să le urmeze

Și-n noaptea grea, întunecată

Lumini, din tine-or să creeze!