Îmi ești străin

Și timpul ți-a clădit destinul

Și buzele ți-a adunat

Și chiar de-ar vrea acum să urle,

Cumva, tristețea le-a sudat!

Iar ochii tăi scăldați de lacrimi

Ce-au plâns nebuni de-atâtea ori

Acum s-au stins fără să spună

Că sunt deschiși, însă tu mori.

Și pașii ce păreau că zboară,

Alene mângâie pământul.

Nu mai alergi spre orice vis,

Nu mai alergi nici doar cu gândul...

Și ți-a rămas o amintire

A unui -tu- ce-ai fost cândva

Și-aveai pe buze chiar și-un zâmbet

Dar te-ai uitat, pe undeva...

Îmi ești străin și la privire

Și-atunci când pare că-mi vorbești.

Spui lucruri multe, vrei să minți.

Însă eu știu că nu trăiești.