La margine de drum al vieții,
Ea s-a oprit ca într-un vis.
În vântul rece-al dimineții
Regretă doar că a promis.
Au fost cuvinte blânde, calde,
Ce le-a rostit având credință
Că inima ce încă arde
Nu va ajunge-n neființă.
Și-a spus atunci că nu promite
Fiindcă sunt vorbe ce se pierd
Doar faptele pot spune multe
Și va veghea cu cei ce cred
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Străinul perfect
Tu ai fi fost străinul perfect. Nu te-aș fi iubit și nu aș fi sperat.. Eu nu aș fi știut să ai vreun defect. Străinul meu perfect...c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu