Doar o poveste

     Dă-mi voie să-ți spun o poveste. Este o poveste în care sunt doi actori și tu ai un rol principal.
     Ea, ți-a dăruit fiecare bucățică din sufletul ei. Te-a lăsat să vezi dincolo de cortina ce-o ascundea pe ea, în întregimea ei ca persoană, de ochii curioșilor ce căutau să vadă lacrimi pe chipul ei. S-a dezvelit în fața ta și și-a lipit zâmbetul de ființa ta, pe care nu doar că o iubea, ci o și respecta. Ea, te-a ținut de mână când tu nu mai voiai să fii atins și te-a învățat cum e să zbori până la cer și înapoi în mai puțin de o secundă, cum e să te hrănești cu o iubire imensă printr-un simplu sărut. Te-a transformat în slăbiciunea ei și te-a protejat ca pe un copil, lăsându-te totuși să te simți bărbat. Ți-a urmat pașii, chiar dacă a știut că vă îndreptați pe un drum greșit și când problemele au început să apară, ea te-a ridicat mai sus decât credeai tu ca vei putea ajunge vreodată. În serile în care o îmbrățișau clipele de durere și lacrimile îi cuprindeau buzele ca într-un sărut amar, se ascundea de tine și când îți apărea în față îți zâmbea blând. Ea te-a iubit pe tine mai mult decât pe ea și fericirea ei. 
   Tu, ai fost un înger între aripile căruia îți găsise un adăpost în fața răului. Pe tine te vedea ca pe o scăpare din lumea nebună în care se zbătea să trăiască, fiindcă lângă tine i se părea că trăiește un vis. La tine se gândea când se simțea singură, la tine alerga când o fugăreau monștrii trecutului. Dar tu, tu i-ai fost înger și demon. Tu ai învățat-o să trăiască din nou și tot tu ai fost călăul viselor, speranțelor și în final, vieții sale. În mâinile tale și-a trăit ultimele clipe, pe brațele tale a zâmbit ultima oară și tot ție ți-a jurat, cu o ultimă suflare, eterna iubire. La pieptul tău s-a așezat ultima oară, îmbătata de durere. Îți spusese că o vei pierde, că sufletul ei nu mai poate să care durerea trupului și a inimii, că atingerile tale ce-i aduceau cândva alinarea, acum o îngenunchiază sub greutatea lor. Tu, ca posedat de un demon, ai închis-o într-un univers al suferinței. Și ea te iubea atât de mult... Poate prea mult. A vrut să plece undeva departe de tine. Dar viața i se părea lipsită de sens dacă tu nu ia-i fi fost alături. A încercat să te „repare”, dar nu a reușit....
    Atât de mult te-a iubit... Și tu, cel ce-i erai suflarea, ai devenit veninul ce i-a adus pieirea. Și te-a sorbit puțin câte puțin. Dar când nu a mai putut să îndure durerea fiecărui strop, te-a părăsit pe tine, pe noi și-această lume. Pe ea am iertat-o deja. Pe tine? Niciodată.