Despre tine

    Să-ți vorbesc despre tine? Sunt atât de multe de spus... 
    Te-ai ascuns în visele tale. Ai făcut din realitate o pură întâmplare în care te regăsești fără voia ta, însă prins cumva de o forță mult prea puternică din brațele căreia, cel puțin acum, nu vrei, nu știi sau poate doar refuzi să evadezi. Tu, ești un copil care încă mai vezi în oameni prea mult, când ei nu au de oferit decât prea puțin, crezi în ei și în aparenta lor sinceritate, devenind incapabil de a vedea în spatele zâmbetelor false pe care le afișează atât de vulgar în fața ta. Ești naiv. Pentru tine, lumea s-a îmbătat de binele general, care, în viziunea ta, chiar există! Ai crede chiar că, acum, mâine sau poate mai târziu, îți vor crește aripi și te vei juca fericit printre nori. Tu nu știi să fiu rău, nu știi să porți ură și nici măcar pică. Oricât de tare te-a lovit (te va lovi ) cineva, tu vezi dincolo de răni și uiți de ele, privindu-le ca pe o pură întâmplare în care, din nefericire, te-ai regăsit și tu. Tu iubești cu tot sufletul din tine, dar la rândul tău nu ești iubit la fel, iar cei ce te iubesc îți sunt de cele mai multe ori ca străini, de parcă ochii tăi nu au fost învățați să vadă atunci când s-a împărțit în lume privirea. Tu nu știi să te oprești din a da o a doua șansă, ci ierți mereu. Doar tu ești de vină pentru răutatea celor ce-ți sunt în preajmă fiindcă tu i-ai obișnuit să-ți greșească dându-le mereu iertarea pe care de prea puține ori ar merita-o. 
      Mi-e teamă că ai să te pierzi cândva, că vei fi „devorat” de cei ce nu se mai satură să muște din tine... Eu sunt aici... Stau în umbra ta și-mi sfărâm sufletul când simt că nu pot să te ajut. Mi-e greu și mă doare când îi văd hrănindu-se din naivitatea ta. Și țip la tine, îți strig și te implor să deschizi ochii, dar eu sunt ca un mut și glasul meu nu străbate lumea, nici măcar frântura din ea ce te-ar fi făcut să mă auzi. 
      Aș vrea să pot să te înțeleg, să știu ce vrei de la viață și cum merg lucrurile în lumea ta. Aș vrea să fiu acolo când vei păși pe marginea prăpastiei și să te prind din inevitabila cădere. Iar dacă nu voi fi, nu voi putea vreodată să mă iert!
     Știu... Cuvintele acestea sunt poate prea mari, prea grele și chiar lipsite de sens. Dar sunt despre tine, despre omul pentru care aș renunța oricând la propria-mi suflare în schimbul vieții lui.