Scrisoarea dusmanului deja invins

      In curand va incepe pentru mine un nou "razboi". Fara sa vreau, mi-am mai sculptat un dusman intr-o lume in care prea multi imi sunt impotriva si prea putini ma cunosc.



                                Dragul meu dusman, 


            Indraznesc sa incep cu " dragul" pentru ca inca mai cred ca in spatele umbrelor reci, ce mi-au fost date sa le vad si sa ma inspaimante, inca mai exista o frumusete a unui suflet cald ce a fost impietrit in circumstante sumbre, ce a fost alimentat cu ura, spaima si regret. 
         Ai inceput un razboi in care, fara sa existe vreo urma a unei minime remuscari, m-ai tarat si m-ai aruncat fara voia mea.  Cand ti-ai atintit armele asupra mea am ales sa ma ascund. Nu mi-au placut niciodata luptele si mai cu seama cele in care eu ma regasesc intre protagonisti. Am ales ignoranta in schimbul unui joc copilaros ce urmeaza sa atinga limita-mi de suportabilitate.
         Acum eu nu am puterea de a decide, de a opri acest "razboi". Nu vreau sa lupt dar orgoliul meu se cere aparat. Tu stii prea bine ce inseamna sa iti protejezi orgoliul, sa simti o pofta nebuna de a-l apara. E posibil sa gresesc dar cred ca doar acest orgoliu nebun te-a facut sa vrei sa ma distrugi.
        Sa ne oprim asupra urmarilor acestui"razboi" ce va incepe curand. Da-mi voie sa iti spun ca nu va fi un invins si nici un invingator. Ne vom lupta degeaba. Tu vei vrea sa ma distrugi. Eu iti spun ca nu e nimic de distrus. Iar eu ma voi lupta ca sa ma apar si tot zadarnica va fi si lupta mea cand stiu atat de bine ca nu sunt multe lucrurile pe care le protejez orbeste. Vezi tu, dragul meu dusman, eu sunt un mare castel de nisip. Ma ridic incet in lumina dulce si calda a soarelui, ma ridic din cate un pumn de nisip pe care multi nu s-ar sfii sa il arunce, ma ridic din inutil si din comun, ma ridic din ceea ce altii calca in picioare fara sa priveasca o secunda in jos. Insa ajung in timp un frumos castel de nisip. Privirele multora se atintesc asupra-mi. Eman bucurie, cersesc aplauze, culeg zambetele ce sa nasc la vazul meu. Din cand in cand o parte din mine se mai sfarama. Ajung singura din nou. Dar materialul din care sunt facuta e atat normal, lipsit de valoare si usor de gasit incat nu dureaza mult pana castelul e din nou intreg, e din nou in vazul lumii, e din noua apreciat si privit ca pe o frumusete rara. Tu, dusman al meu, iti indrepti armele catre mine, cauti sa ma lovesti, sa ma faci sa plang. Din nisip izvoraste greu apa, deci lacrimile mele vor fi ascunse cu grija printre coridoarele castelului pentru ca tu sa nu le vezi . Vezi tu...eu sunt cladita din nisip. Armele iti sunt de prisos. Nu e nevoie decat de o rafala de vant si eu dispar. Doar de vant...doar de atat este nevoie. In spatele maretiei mele, in impozantul castel ce iti inspira putere, maretie, forta, capabilitate nu este decat nisip asezat astfel incat sa capete forma unei masti a puterii. Important este sa nu uiti doua aspecte: banalitatea materialului din care sunt cladita si felul in care sunt cladita. Singura nu as reusi sa fac nimic. Dar sunt cei ce pun fiecare cate un pumn de nisip, fie el curat, fie el murdar si urat mirositor, fiecare aducandu-si aportul mai mult sau mai putin. Si ma cladesc pe mine, cea ce stau astazi in fata ta, gata sa o distrugi stiind ca nu iti va fi greu sa ma darami pe mine ci sa-i gasesti pe toti cei care ma recladesc de cate ori de cate ori ajung din nou sub picioarele dusmanilor mei. Dar marturisesc ca este o onoare sa fii calcat in picioare de un dusman puternic si satisfactia de a te fi ridicat de sub talpile lui e mai mare ca a oricarei lupte seci ce mi-a fost dat sa o castig candva. Mai am inca o urma de credinta ca ai mei claditori nu vor uita nici de aceasta data de mine si ma vor ridica din nou. Iar eu pentru ei voi fi motiv de mandrie si voi cauta prin simplitatea mea sa le fiu izvor in desertul tristetii, sa sap in piatra regretului si sa daram zidul sperantelor apuse. 
       Daca intreaga ta fiinta depinde de acest "Razboi", atunci il vom purta...

                                                                       Cu increderea unei schimbari,
                                                                                                al tau dusman invins.



       Marturisesc ca nu mi-e teama de acest "razboi", ci de lupta ce-o vor da claditorii mei pentru ca eu sa ma ridic din nou. Si teama imi e ca de asta data voi fi cladita din nisipul acela rece al noptii, de cei ce ma ridica doar din placerea de a ma vedea cazand.