Din paginile iubirii

       Frumusețea ochilor lui stă în felul în care își revarsă privirea asupra ei. Mereu întrebători și însetați de feminitatea ei, cu un joc al urmăririi, pierderii și regăsirii, sunt mereu mai vii și mai plini de iubire. Când ea greșește, îi aruncă o privire ce-o transformă pe ea în omul mic, care eșuează în detrimentul încercării de a atinge perfecțiunea. Și atunci, orgoliul lui -pur masculin- este hrănit cu fructul reușitei și în timp ce ea se simte învinsă, sufletul îi e încununat de gloria de a-l avea aproape pe el. Poate că au fost creați unul pentru celălalt. Puterea lui salvează slăbiciunea ei, în timp ce ușurința mișcărilor dânsei și trupu-i firav îl atrag și pe el în mrejele senzualității.
      Eu îi privesc și nu îmi pot lua ochii de la ei. Împreună, parcă strălucesc și întreg Universul este acum la picioarele lor. În mine se naște un sentiment contradictoriu de iubire și ură. Iar frumusețea lor  îmi îngăduie să zâmbesc, deși mi-e zâmbetul amar.
     E timpul să merg mai departe. Am fost destul un intrus în lumea iubirii lor. Îi las în urma mea și îi păstrez cu mine în gând. Nu aș putea să-i eliberez pe deplin când fericirea mea e cumva legată de zâmbetul lor.