Aripi frânte

       Într-o lume în care îngerilor le-au fost retezate aripile, el s-a izolat, mai mult sau mai puțin conștient. într-o casă a viselor, un loc în care imposibilul devine posibil, iar iluziile s-au îmbrăcat în hainele realității părând ca desprinse din viață. Acolo, aripile lui sunt întregi și emană o strălucire paradisiacă în fața căreia și norii se dau înlături. Ochii lui nu cunosc privirea minciunii, iar mâinile-i descriu, prin gesturi fine, inocența. A decis să trăiască liber, ca într-o stare apropiată de primordial, cunoscând însă orice lege nescrisă a naturii umane ce se vrea aproape de perfecțiune. Chipul i-a fost adesea brăzdat de lacrimi, căci, văzător fiind, a fost martorul tăcut ce nu avea forța de a schimba destine, iar sufletul curat nu putea suporta realitatea. A fost pentru sine vânzător și cumpărător în același timp, iar obiectul ciudatului negoț nu a fost altul decât idealul irealizabil. Realitatea l-a privit din umbră și ca un infractor, egoist de altfel, i-a furat puterea de a mai visa.  
        Acum și aripile lui sunt frânte , dar cu o putere venită parcă de nicăieri, izbutesc să mai crească puțin spre a putea fi frânte din nou. Orice forțare devine zadarnică, dar lupta renaște mai aprigă decât a fost oricând, chiar și cu prețul bătăilor inimii ce refuză să trăiască precum un sclav al ideilor meschine ce o înconjoară. 
        Sfârșitul îl aduce mai aproape pas cu pas, iar întrebarea ce prinde contur pe buzele lui și a celor ce se hrănesc cu îndârjirea lui e una pe cât de simplă în aparență, pe atât de amplă în esență: Se merită?