Te-a luat destinul

Mi te-a luat destinul și nu te-a mai adus.

Te-a pus la loc de cinste, departe și prea sus.

Nu mai rostesc cuvinte, nici lacrimi nu mai am.

Cum te-am iubit pe tine, că pot, nici nu credeam.

Dar mai găsesc speranță, putere să zâmbesc,

Chiar de mă pierd în lipsa-ți, mă chinui să trăiesc!

Privirea mi-e pierdută. Te caută într-una.

Dar Cerul îți e casă, iar mamă îți e Luna.

Și mă ridic spre tine, numai în gând acum.

Mai am puțin din viață, mai am mai mult din drum.