Nici nu mai sunt ce-am fost cândva,
Nici visul nu mai e așa,
Așa cum îl visam.
Nici aripi nu mai am să zbor,
Nici lacrimi pentr-un dulce dor
Așa cum mai aveam.
Nici oamenii nu sunt ce-au fost
Nici zâmbetele nu au rost,
Așa cum chiar de credeam.
Nici timpul nu mai trece greu,
Nici soare nu mai e mereu
Așa cum îmi doream.
Nici nu mai e dreptatea bună,
Nici clipele nu se adună
Așa cum le-adunam.
Nici ochii nu-mi mai strălucesc,
Nici vorbele nu mai vorbesc
Așa cum le vorbeam.
Nici cerul nu mai e senin,
Nici chinul nu mai este chin
Așa cum îl știam.
Nici nu mai e nimic în noi
Nici nu iubim cum iubeați voi
Așa cum mai credeam.
Nici nu mai știm unde-am ajuns
Nici nu știm ce-ar mai fi de spus
Așa cum mai spuneam.
Nici nu mai știm ce vrem acum,
Nici nu știm de-i drumul drum
Așa cum îl știam.
Și nici noi nu suntem ce-am fost,
Ci simple umbre fără rost
Așa cum mai vedeam.
Here is Another me... Uneori, gândurile ascunse se cer a fi împărtășite. Trăiri, idei, întrebări, temeri și nu numai, se regăsesc în rândurile pe care am decis să le conturez prin intermediul acestui blog, o imagine amplă asupra mea, o mărturie a existenței mele, a evoluției și chiar și involuției poate. Aici este o -Altă EU-.... Cu drag, Elena .
miercuri, 28 ianuarie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Străinul perfect
Tu ai fi fost străinul perfect. Nu te-aș fi iubit și nu aș fi sperat.. Eu nu aș fi știut să ai vreun defect. Străinul meu perfect...c...
-
Eu am pierdut în jocul cu iubirea Și anii mi-au adus doar lacrimi care Mi-au tulburat de-atâtea ori privirea În drumul lung spre pace...
-
Nici nu aș ști ce să îți spun... Mă-ntrebi și nu am un răspuns. Nu mai sunt omul cald și bun. Sau poate e prea bine-ascuns. Am lăsat ti...
-
De la fereastra casei mele Privesc străină, pe ascuns. M-apasă dorurile-mi grele De ce a fost, de ce s-a dus. Arunc stângace o privere...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu