joi, 3 aprilie 2014

Lipsit de iertare

Nu-mi cere să iți vând speranțe,
Nici de iertare să îmi spui,
Când eu aș pune-n armă gloanțe
Și nu aș spune nimănui.

Eu ți-aș clădi, plângând, sfârșitul,
Fiindcă de vreme ce respiri,
Îmi plâng durerea răsăritul
Și nopțile cu amăgiri.

Te văd străin, deși prin mine
Curge ființa ta întreagă. 
Dar nu mai pot să cred în tine
Și uit de tot ce ne mai leagă. 

Eram copil și nu credeam
Că răul poate să existe.
Dar când pe tine te vedeam,
Aveam atâtea zile triste...

Și am crescut și-am înțeles
Că ești un demon, fără milă.
Dar chiar și-așa...nu am de-ales
Oricât mi-ar fi mie de silă. 

Și n-am putere să-ți transfom
Puterea ta doar în durerea
Ce-ai răspândit ca un neom
A cărui ură-i e averea...

Și m-aș fi răzbunat pe tine
Cu armele ce-ți aparțin.
Și aș fi vrut să-ți dau din mine
Măcar o parte din venin.

În fața ta sunt o copilă.
Nu pot să-mi schimb încă destinul.
Dar nu voi fi mereu umilă
Și te voi învăța ce-i chinul.

Și singur când te vei găsi,
Să nu mă chemi și nici să plângi.
Ci să înduri și zi de zi,
La fel ca mine, să te frângi!

Iertarea îți va fi străină
Și nici de milă nu vei ști,
Că tu ești demonul de vină
Pentru durerea-mi, zi de zi!


3 comentarii:

Străinul perfect

Tu ai fi fost străinul perfect. Nu te-aș fi iubit și nu aș fi sperat.. Eu nu aș fi știut să ai vreun defect. Străinul meu perfect...c...