Vroiam să îți declar iubire,
Să te sărut, să te-nfășor
Într-un vârtej de fericire,
De dragoste și puțin dor.
N-aveam putere să-ți vorbesc
Și te priveam din depărtare.
Mi se părea că e firesc
Să mă ascund, chiar dacă doare.
În timp, mi s-a mai stins iubirea
Și să te uit am încercat.
Și nu m-am mai pierdut cu firea
Și să mai plâng, am încetat.
Când nostalgia mă cuprinde,
Mi-aduc aminte și în gând,
Îmi spun că nu se mai aprinde
Iubirea ce-am trăit, sperând.
Un joc al sorții pare-acum,
Și chiar o pură întâmplare.
Eu te-am iubit și-acum e scrum
Iubirea ce-mi părea prea mare.
Vă mulțumesc!
RăspundețiȘtergere