113

Am buzele pecetluite și numai ochi-mi mai vorbesc.

Dar tu nu le-ntâlnești privirea și nu vei ști ce iți șoptesc..

Nu ești aici, ci ești departe  dar tot în suflet mi-ai rămas

Și să-ți fi spus că-mi ești iubirea, nu am avut și nici n-am glas…

Și fericirea ta mă doare și mă apasă cu putere;

Că nu sunt eu izvorul dânsei, de-aceea simt așa durere…

Nu am avut, nici n-am curajul să-ți spun ce simt și ce-mi doresc.

Suntem străini în drumul vieții, dar te-am iubit și te iubesc.

Și timpul mi-a promis uitarea și-un suflet ce-o să mai iubească,

Dar tot tu ai rămas în dânsul și lupt-acum să mai trăiască…