Mi-a mai rămas

Mi-a mai rămas doar o sclipire

A unui vis ce l-am avut,

Un vis cu umbre și iubire

Al clipelor ce au trecut. 

Mi-a mai rămas doar amintirea

Surâsului ce mă trezea,

Și-mi captiva cumva suflarea

Când îl simțeam în preajma mea. 

Mi-a mai rămas și trandafirul

Ce chiar de-i stins tot mai trăiește. 

Doar el îmi mai cunoaște dorul

Și chiar de-i mut, mereu vorbește. 

Mi-a mai rămas și o scrisoare

Pe care-am vrut să ți-o trimit, 

Însă iubirea asta moare

Chiar de mi-e teamă s-o admit. 

Mi-au mai rămas atât de multe

Și totuși nu mai am nimic. 

Că te-am pierdut numai pe tine

Dar nu mai pot să mă ridic.  

Luptător

Îți spun că n-are rost să plângi
Și nici speranța să ți-o pierzi,
Nici sufletul să nu ți-l frângi
Ci în destin tu să mai crezi. 

Și dac-o ușă s-a închis,
Iar lacrimile-au curs nebune,
Să știi că focul nu s-a stins
Ci s-a extins în a ta lume. 

Când fericirea s-a-mpărțit,
Tu te luptai cu viața ta...
Din calea dânsei ai fugit
Dar ea într-una te urma. 

Nu te lăsa îngenunchiat!
Tu ești stăpân pe visul tău!
Acum ești mic și-ndurerat. 
Dar știi că-i bine după rău!

Să nu renunți, ci luptător 
Să fii când demonii îți cântă;
Și vei ieși biruitor
Din lupta ta ce este cruntă. 

113

Am buzele pecetluite și numai ochi-mi mai vorbesc.

Dar tu nu le-ntâlnești privirea și nu vei ști ce iți șoptesc..

Nu ești aici, ci ești departe  dar tot în suflet mi-ai rămas

Și să-ți fi spus că-mi ești iubirea, nu am avut și nici n-am glas…

Și fericirea ta mă doare și mă apasă cu putere;

Că nu sunt eu izvorul dânsei, de-aceea simt așa durere…

Nu am avut, nici n-am curajul să-ți spun ce simt și ce-mi doresc.

Suntem străini în drumul vieții, dar te-am iubit și te iubesc.

Și timpul mi-a promis uitarea și-un suflet ce-o să mai iubească,

Dar tot tu ai rămas în dânsul și lupt-acum să mai trăiască…

Când nu mai ai nimic de spus

Când nu mai ai nimic de spus,
Când tot ce-a fost mai bun s-a dus,
Te simți ca singur, nicăieri,
Uitat de vise și dureri.

Când gândurile-ți sunt pierdute
Și amintirile-s prea multe,
Ești numai tu, străin și-ți pare
Că ești un strop căzut în mare.

Și ești un nimeni într-o lume
În care n-ai nici loc, nici nume.
S-a stins lumina, ești distrus
Când nu mai ai nimic de spus.