M-oi regasi cumva, cu timpul...

Se surpa cerul, norii crapa si ingerii din Rai coboara.
Prin ape tulburi, ganduri negre si demonii ajung sa moara.
Eu inchid ochii.Nu-mi mai pasa. De parca nici n-as mai trai...
Ma ard dureri si ma ingheata acele ganduri de-a muri.

M-am detasat de toti, de toate si nepasarea ma cuprinde
Si-n jurul meu se simt regrete si un foc de lacrimi se aprinde.
Unde-s speranta si visarea, prin ce ocean s-au mai ascuns
De-au devenit de negasit, de neatins, de nepatruns...

Si cand m-am linistit o clipa, razboiul iar a inceput,
Ca-n sufletu-mi se da o lupta si doare acum cum n-a durut.
De s-ar surpa acum pamantul sa cad, sa pier, sa fiu uitata,
Sa nu mai mai gaseasca nimeni si eu sa uit de lumea toata...

De ce gandesc atat de sumbru? Cum am ajuns sa ma sfaram
Cand eu aveam atatea visuri de puteam muntii sa-i daram...
Dar sufletul imi e pustiu si nu cunoaste ce-i iubirea
Si nici iertarea n-o mai stie si eu ma pierd din nou cu firea.

Si nici de-as vrea nu se sfarseste acest destin ce-a naruit
Sperante, ganduri, idealuri, ce-a fost frumos si ce-am iubit.
Si nu mai stiu nici cine sunt, nici in ce lume m-am nascut.
M-oi regasi cumva, cu timpul, pe mine, cea ce m-am pierdut.