Cerul a avut dreptate

          Crezut-a Cerul că ochii lui se vor stinge. Și a lăsat stropi de ploaie să sărute pământul, pământul acela pe care până ieri se sculptau urmele pașilor lui. Luna s-a ascuns undeva în spatele norilor pentru a-și mângâia tristețea. O stea se stinge lin și sclipește orbitor preț de câte o secundă ca semn că el s-a agățat de viață și refuză sub orice chip să îi mai dea drumul. În jurul lui nu se mai varsă lacrimi că ochii tuturor au obosit parcă să mai plângă. Doar cei ce mai trec pe lângă mai lasă o urmă de regret, speranță leneșă și tristețe să mai îmbrace haina lacrimilor și să izvorască  din ochii dornici parcă să plângă. Pentru toți ceilalți izvorul a secat de ceva vreme. Se aud urlete, țipete cumplite ce se sting în durere. Dar anii au trecut. Timpul te prinde în jocul lui și uită parcă să te întrebe dacă vrei sau nu să i te alături în drumul lui ce te va duce sigur spre neființă. 

           El, el era un nimeni pentru cei mai mulți. Dar erau și cei puțini pentru care nu putea fi nimic altceva decât totul, întreaga lume. Și acum? Acum se stinge... O lumânare ce a ars leneșă lăsând ochii cei mai curați să se scalde în lumina flăcării ei.  Se caută vinovați, se pun întrebări, se cer explicații. Dar nu se schimba nimic. Pe buzele lui se clădesc cuvintele din urmă, acele cuvinte ce nasc regrete, gânduri de iertare. O fiică, un nepot și un prieten. Cu atât a mai rămas. Dar zâmbește de parcă nu s-ar întâmpla nimic. Ba aș zice chiar că tristețea ce-l înconjoară îl amuză teribil. 

             -Sunteți-voi oameni?

             -Suntem...

             -Aveți-voi suflet?

             -Avem...

             -Atunci eu nu voi fi niciodată departe. Căutați-mă acolo unde am fost mereu.

           Îl privesc și ochii lui s-au ațintit spre cer. Nu înțeleg ce vede acolo... 

           Uiteeee! O stea căzătoare!!! E timpul pentru o dorință! Hmm...Vreau sa fiu fericită, să cred în iubire, să mă găsesc pe mine cea ce m-am pierdut, să-mi smulg răutatea din suflet ca să fiu încununată de regret, ură și tristețe... Prea multe dorințe. Nu pot să mă decid. Atunci o să îmi doresc ca el, acest străin, să mai trăiască puțin -atât cât iși dorește-. Vizibil e că nu vrea să piară. Da! Asta vreau! Îl vreau pe el în viață și astfel cei  3 ce-i stau alături vor fi și ei fericiți. Asta vreau! 

           Dar ochii lui deja s-au stins...Și cerul a avut dreptate.