Scântei

Iubita mea, scumpă femeie, 

Îți dau, cu drag, un sfat acum:

Să nu te-aprinzi dintr-o scânteie,

Că vei rămâne numai scrum.

Și nici în vorbe să nu crezi,

Chiar de-ți vor fi cumva șoptite,

Că vor rămâne amintiri

Ca umbrele ce-s adormite.

Și-ți spun, fiindcă te știu naivă,

Că visele devin coșmar;

Te poart-agale în derivă

Și te aruncă pe un mal.

Iubita mea, scumpă femeie,

Îți scriu chiar dacă ți-am mai scris,

Că m-am apris dintr-o scânteie

Ce m-a ucis până s-a stins.

Și-aș vrea ca tu să mă asculți,

Chiar dacă pare doar un gând,

Fiindcă vei vrea cândva să uiți,

Și-or curge lacrimi încercând.

Nu-ți lăsa pradă tinerețea,

Nici sufletul să nu ți-l vinzi,

Că mulți vânează frumusețea

Și prea puțini vor să o prinzi.

Iubita mea, dragă femeie, 

Tu de scântei să te ferești,

Fiindcă te știu și n-ai idee

Cât doare când doar tu iubești.