Când te-ai pierdut, când ai plecat, când ai uitat de mine?
Și visul când l-ai dat uitării și cum de nu ai mai luptat,
Ci te-ai lăsat pradă ușoară pe acel drum întunecat...
Nici zâmbetu-ți nu e pe buze și ochii vii acum s-au stins.
Te-ai transformat în piatra rece și ești acum de neatins.
Mă sperii și îmi este teamă că ai s-alegi un drum greșit,
Că o să-ți pierzi și amintirea și inima-ți ce am iubit.
Ți-aș cere să te-ntorci acasă, dar de acolo ai plecat
Că îți curgeau prea multe lacrimi și chipul îți era pătat.
Îți înțeleg cumva durerea și știu că te-au îngenuncheat
Durerile și neputiința pe care le-ai tot adunat.
Și ai iubit atât de tare...însă iubire n-ai primit..
Te doare sufletul..te doare... De-aceea poate ai fugit.
Când nu ți-au mai rămas prea multe, te rog să-ncerci să-ți amintești
C-aveai cândva mii de motive să lupți, să fii și să trăiești.
Frumoase poezii. Imi ating inima..
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc din suflet! Mă bucur că aceste versuri reușesc acest lucru!
ȘtergereCred ca ai surprins esentialul prin: "să lupți, să fii și să trăiești". Felicitari pentru poezie!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos!
Ștergere