Aș vrea să mă trezesc cu tine,
Să îți zâmbesc, să mă atingi,
Să-mi ardă sufletul în mine
Când mă aprinzi și-apoi mă stingi...
Aș vrea să mergi pe lângă mine,
Să mă veghezi și să-mi șoptești,
Că dacă-s jos, te am pe tine,
Că ești aici, că mă iubești.
Aș vrea să fim copii în lumea
În care mulți nu se mai joacă,
Să nu ne pese de mulțimea
Ce ne atacă, ne provoacă
Aș vrea să te sărut nebună
Să fii tu Universul meu
Și să te prind pe-ascuns de mână,
Și al tău aer, să fiu eu...
Aș vrea să-ți dau și să-mi oferi
Întregul meu, întreaga-ți fire.
Nu te-aș lăsa în veci să suferi!
Te-aș ocroti cu-a mea iubire.
Aș vrea să mă găsești cumva,
Dar cred că ești mult prea departe...
Tu ești străin în lume mea,
Un personaj din altă carte...